HRĂNIŢI ŞI PROTEJAŢI PLANTELE

Posted on January 23, 2010. Filed under: Plantarea si lucrari de ingrijire a plantelor | Tags: , |

Compostul şi mulciul: iată două componente ale succesului dumneavoastră în amenajarea unei grădini reuşite, în primul rând, plantele trebuie hrănite; în al doilea rând ele trebuie protejate împotriva frigului şi secetei.

Secretele compostului

Compostul este baza grădinăritului atât în ceea ce priveşte înfiinţarea plantaţiei cât şi în ceea ce priveşte dezvoltarea plantelor până la maturitate.

în mod sigur nu oricine are câteva animale în curte pentru a-şi asigura necesarul de băligar. Este la îndemâna oricui, însă, de a depozita în mod corespunzător deşeurile menajere. Pentru aceasta este necesar ca în gospodărie să existe două pubele confecţionate cu mijloace proprii sau procurate din comerţ. într-una dintre acestea vor fi depozitate ambalajele metalice, din sticlă sau din plastic, adică cele care oricum nu mai servesc la nimic.

în cealaltă pubelă depozitaţi cojile de cartof, de ceapă, de fructe ba chiar şi azotul de cafea sau resturile de la ceai. Cojile de ouă sau oasele de pasăre sau peşte sunt de asemenea bune componente ale compostului.

Într-un colţ al grădinii, la umbră, bateţi patru stâlpi de lemn sau de beton. Stâlpii vor avea o înălţime de aproximativ 1,5 m. Cele patru laturi vor fi închise cu plasă de sârmă. Pubela cu materiale pentru compost va fi descărcată ori de câte ori este nevoie în această cuşcă din plasă de sârmă. Deşeurile menajere vor fi tasate foarte bine cu ajutorul unui mai din lemn. Când înălţimea compostului tasat ajunge la 30 cm se va presăra deasupra un strat de pământ de câţiva centimetri după care încărcarea continuă. După ce stratul de compost a atins înăltimea de 1 m totul se acoperă cu o folie de polietilenă deasupra căreia se pun câteva pietre. De obicei cam şase luni sunt suficiente pentru a obtine un compost de bună calitate.

 

Ce este mulciul?

Pentru a proteja plantele de frigul iernii dar şi pentru a menţine o bună umezeală în sol este folosită tehnica mulcirii solului. Orice materiale vegetale, altfel inutile (frunze, paie, vreji, buruieni cosite etc.) se întind pe sol în jurul tulpinilor şi arbuştilor. Pe lângă avantajele enumerate deja, mulciul împiedică în bună măsură răsărirea buruienilor sălbatice sub arborii şi arbuştii din grădină, ameliorează solurile grele şi fixează solurile nisipoase. Prin descompunere, mulciul devine o sursă de fertilizare pentru plante. Asupra anotimpului optim de aplicare a mulciului există foarte multe păreri, fiecare dintre ele fiind oarecum motivată. Aşezat toamna, mulciul protejează plantele pe timpul iernii. Dar băligarul foarte bine descompus ar trebui administrat şi încorporat în primăvară odată cu intrarea plantelor în vegetaţie. Mulciul aşezat în toamnă face posibilă încorporarea băligarului doar împreună cu el, aceasta însemnând că este nevoie de o nouă mulcire către sfîrşitul primăverii şi începutul verii (pentru menţinerea apei în sol şi pentru împiedicarea îmburuienării.

Make a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d bloggers like this: