PLOAIA ARTIFICIALA

Posted on January 20, 2010. Filed under: Plantarea si lucrari de ingrijire a plantelor | Tags: , , |

Reuşita prinderii unei plante depinde, printre altele, şi de menţinerea unui echilibra cât mai bun între absorbţia apei de către rădăcini şi evaporarea ei prin părţile aeriene. Un arbore sau arbust de curând plantat nu are încă fonnată o reţea de peri absorbanţi, masa veche de rădăcini fiind redusă cu ocazia tăierilor de fasonare.

Apa distribuită la baza plantei (la farfurie) este absorbită cu greu şi în cantităţi reduse faţade nevoile plantei, tocmai din cauza unui volum redus al sistemului radicular şi în special cel al perilor absorbanţi. Pentm a se atenua acest dezechilibra temporar între absorbţia apei de către volumul redus de rădăcini şi evaporaţia prin părţile aeriene, dacă părţile aeriene ale plantelor nu au fost umezite în mod natural prin apa de ploaie, se intervine cu o lucrare culturală foarte importantă, numită „ploaie artificială".

Lucrarea constă în „îmbăierea" întregii plante (trunchi şi coroană), cu o ploaie fină. Aceasta are ca efect atenuarea temperaturii ridicate din timpul verii, schimbările bmşte de temperatură şi umezeală ale aemlui, micşorând astfel procesul de evaporare al apei prin frunze, îmbunătăţind asimilaţia şi respiraţia plantelor prin spălarea prafului de pe fmnze. Coronamentele şi trunchiurile se stropesc cu furtunul

prevăzut cu o duză de pulverizare fină a apei. Pentru a se evita ofilirea frunzelor, stropitul se face seara sau dimineaţa în zori, niciodată însă pe arşiţă.

Cantităţile de apă ce se administrează depind de volumul plantei. Este important de reţinut faptul că stropitul este bine făcut atunci când toate părţile aeriene ale plantei au fost bine îmbăiate şi nu a mai rămas nici o porţiune neumezită.

Make a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d bloggers like this: