FOIOASE

Posted on December 27, 2009. Filed under: Cunoasterea speciilor ornamentale | Tags: , , |

Prezentarea principalelor specii

ALBIŢIA – SAU ARBORELE DE MĂTASE – Albim julibrissin – este un arbore cu o coroană etalată, puţin ramiJ ficată, cu ramuri divergente. Frunzele foarte fine, elegantei conferă coroanei un aspect aerat. Decorează mai ales priqj înflorirea de lungă durată (iulie şi august) când pe fondul frunzişului apar inflorescenţele asemănătoare unor buchete dese] de filamente mătăsoase roz-pal. Formează păstăi care nu s deschid, de culoare brun deschis.

Această specie creşte foarte repede, este termofilă, necesită deci un climat mai blând şi poziţii însorite şi adăpostite.] Necesită soluri permeabile. Deşi în iernile grele, ramurile tinerei pot degera, planta dispune de o mare capacitate de refacere.

Se înmulţeşte foarte uşor prin seminţe. Păstăile se recoltează toamna iar semănatul se face primăvara cu seminţe umectatei Puieţii se scot toamna pentru replantare în primăvară şi se depo** zitează la adăpost, feriţi de ger.

Se poate folosi şi ca arbore solitar dar şi în grupuri.

ARBORELE IUDEI -Cercis siliquastrum  k creşte ca un arbore mic cu tulpina neregulată şi coroană largă bine ramificată. Frunzele sunt decorative prin forma reniformă-j rotunjită. Florile au culoarea roz-violaceu, apar înainte de în-3 frunzire (în aprilie-mai) grupate în fascicule numeroase, pi lemnul de toate vârstele chiar şi pe trunchi.

Păstăile sunt mici şi negricioase. Alte varietăţi:

Cercis canadensis – are florile roz-deschis, mai mici cai precedenta, grupate câte 4-8, apar în aprilie-mai atât pe lemnuE tânăr cât şi pe cel bătrân. Ambele specii cresc repede, lăstăresd moderat şi sunt sensibile la transplantare.

ARBORELE CU LALELE – Liriodendron tulipifera  – esîe un arbore originar din America de Nord, care ajunge la 30 m înălţime. Are o coroană ovoidală, frunze mari cu vârful puternic dilatat formate din 4 lobi ascuţiţi. Au culoarea verde

lucitor pe faţa superioară şi verzi-gălbui albăstrui, pe faţa inferioară; toamna se colorează în galben aunu. Florile sunt foarte decorative, aşezate solitar, au formă de lalea (de unde vine şi denumirea speciei), cu o culoare galben-verzuie cu o pată portocalie în mijloc; apar în mai-iunie.

pentru transplantare este necesar să menţinem un bol de uâmârrt în jurul rădăcinilor.

Pentru decorare în parcuri şi grădini, arborele cu lalele se lantează în peluze bine luminate, fie individual fie în grupuri. 5e poate asocia foarte bine cu magnoliaA

CASTANUL ROZ-Aesculus carnea – este un arbore înalt cu trunchi drept, coroană largă, ramuri încovoiate, şi muguri mari, cleioşi. Frunzele sunt mari, frumoase, cu pefiolul lung, format din 5 foliole. Florile sunt colorate roz-închis, grupate în panicule numeroase. înfloreşte în mai-iunie, ca şi castanul porcesc (A hippocastanum). Fructele sunt capsule mari, verzi, cu numeroşi ghimpi, cu 1-2 seminţe mari, brune-lucioase, care la maturitate cad.

Castanii suportă bine tunderea, au o longevitate mare, până la 150 de ani, şi cresc viguros după primii 2-3 ani. Sunt rezistenţi la ger, dar în primii doi ani sunt ceva mai sensibili. Nu rezistă la secetă, şi la radiaţia calorică a asfaltului. Suportă semiumbră uşoară. Sunt apreciaţi ca arbori deosebit de ornamentali, folosindu-se atât izolaţi, cât şi în grupuri, masive şi ca arbori de aliniament.

Se înmulţesc prin seminţe şi prin altoire (oculaţie, despicătură sau placaj).

CENUŞAR -Ailanthus altissima – se mai numeşte fals oţetar, este un arbore cu trunchiul drept şi coroana globuloasă. Lujerii sunt foarte groşi şi pubescenţi. Frunzele de asemenea foarte mari, împaripenat compuse, viguroase, conferindu-le un aspect exotic. La pomii tineri acestea pot atinge 1 m lungime.

Florile sunt grupate în panicule mari, tenninale, şi au culoare verde. înfloresc în lunile iunie-iulie; cele mascule sunt neplăcut mirositoare. Fructele au culoarea verde-gălbui la început, după care devin roşcate şi în cele din urmă brun-deschis, persistând pe pom în timpul iernii.

Cenuşarul creşte repede, iubeşte lumina, suferă la geruri mari şi îngheţuri timpurii. Nu este pretenţios faţă de sol şi rezistă bine la secetă. Este un arbore foarte rezistent la poluare.

Se înmulţeşte prin seminţe, drajoni şi altoire.

în parcuri şi grădini este foarte apreciat putându-se folosi atât ca arbore solitar cât şi arbore de alei. Mai are o calitate şi anume aceea de fixare a terenurilor nestabile, în pantă.

CATALPA – Catalpa bignonioides – este un arbore cu înălţimea de 15 m, cu tulpina strâmbă, scundă şi coroană rotunjită şi largă. Lujerii sunt viguroşi, verzi-măslinii, cu muguri mici. Frunzele sunt mari (10-20 cm), cordiforme, cu peţiolul lung, de culoare vefde-închis, cu partea inferioară pubescentă. Florile sunt mari, albe cu pete purpurii şi dungi galbene în interior, grupate în panicule late. înfloresc în iunie-iulie. Fructele sunt cilindrice, subţiri, lungi (20-40 cm) şi decorează arborele în timpul iernii.

Se înmulţesc prin seminţe, şi mai rar prin butaşi sau altoire. Catalpa creşte destul de repede, frunzele apar primăvara mai târziu şi cad toamna devreme.

Preferă un climat mai cald, soluri profunde revene, preferabil de luncă. Este rezistentă la fum şi praf, iubitoare de lumină dar se poate planta şi la semiumbră.

Se poate folosi ca plantă izolată, în grupuri şi ca arbore de alei, fiind apreciată datorită frunzişului, florilor şi fructelor.

MAGNOLIA

Sub denumirea de magnolii sunt cuprinşi arbori şi arbuşti cu o mare valoare ornamentală, răspândiţi în Asia de Est şi America de Nord.

în România se cunosc circa 10 specii de Magnolia, cele mai multe dintre ele se găsesc în Parcul Dendrologic din Simeria, unde au fost introduse în anul 1880.

Vom descrie în continuare cele mai răspândite specii de magnolia de la noi din ţară.

1. Magnolia x soulangiana – este un arbore mic, cu înălţimea
de până la 7 m, care adesea creşte cu mai multe tulpini. Frunzele
au mărime mijlocie, pe partea inferioară fiind pubescente.
Decorează prin florile sale frumoase, mari, erecte, campanulate,
albe cu baza petalelor roz-violacee. Cele mai cunoscute
cultivaruri ale acestei specii sunt:

– „Lennei" – florile sunt în formă de clopot, cu petale foarte mari purpurii la exterior şi alb-crem, în interior. înfloreşte în aprilie-mai. Fructele sunt lungi şi verzi.

– „Alba superba" – are flori albe, cu 9 petale, cu o linie mediană de culoare roz, în exterior.

MÂRUL ORNAMENTAL

Există mai multe specii de măr (Malus) care decorează parcurile, grădinile şi şoselele prin coloritul deosebit al florilor, frunzelor şi fructelor.

Mărul siberian (Malus baccata) – este un arbore cu talie mică, până la 15 m înălţime, cu coroana foarte ramificată, frunze lucioase şi glabre. Florile albe, foarte parfumate, sunt grupate în corimbe mici care apar în aprilie-mai. Fructele sunt foarte mici, globuloase, lung pedunculate, au culoarea galben-roşcat.

Mărul siberian este foarte apreciat pentru înflorirea timpurie şi abundenţa fructelor decorative.

PAULOVNIA – Paulownia tomentosa – este un arbore cu înălţimea de 15 m, tulpina scurtă şi groasă, coroană largă şi frunze foarte mari, lung peţiolate cu bază cordată şi vârful ascuţit. Florile apar în luna mai, sunt mari, campanulate, mirositoare, de culoare palid-violacee, grupate în inflorescenţe mari de tip raceme. Fructele sunt capsule lignificate, ovoide, cu numeroase seminţe mici.

Are o creştere rapidă, lăstăreşte şi drojonează bine. Este rezistent la secetă şi preferă locurile adăpostite.

Se înmulţeşte prin seminţe şi butaşi de rădăcină. în parcuri se foloseşte doar izolat, fiind preţuit pentru înflorirea deosebit de frumoasă.

SALCÂMUL JAPONEZ — Saphora japonica – este un arbore ce poate atinge înălţimea de 20 m. Are o coroană globuloasă şi largă, frunzele frumoase, împaripenat compuse, verzi, lucioase, *ar pe faţa inferioară slab pubescente, cu o culoare verde-cenuşiu. Florile sunt galben-pal, mai mici decât ale salcâmului obişnuit, grupate în inflorescenţe de tip panicul. înfloreşte târziu lr* lunile iulie-august. Formează păstăi verzi, cărnoase,

ştrangulate între seminţe. Păstăile rămân pe pom până iarna, iar« la sfârşitul acesteia, se fragmentează şi cad pe Sol. Seminţele 1 sunt ovale, r»egre.

în cultura se întâlnesc culţivarurile:

– „Variegak" – frunzele sunt striate cu alb-gălbui;

– „Pendula – cu port pletos, caracteristic.

Salcâmul Japonez preferă staţiunile mai calde, ferite de geruri. Rezi^ la gaze, fum, secetă şi la prezenţa calcaailui în sol. Se înmieşte prin sămânţă şi prin altoire. Seminţele sel seamănă primăvara devreme după ce au fost ţinute în apă timp de 12-14 Ce Altoirea se face în sere, prin procedeul în despicătură folosind ca portaltoi puieţii de 2-3 ani obţinuţi din sămânţă.

Specia sc cultivă în parcuri şi grădini, solitar, ţn grupuri sau la marginea masivelor, fiind preţuită pentru coronamentul său globulos, pl^gător sau piramidal, pentru frumuseţea frunzelor sale lucitoare Şi înfloriea târzie. Se evită folosirea, lui ca arbore de aliniamei’t din cauza păstăilor care se fragme ntează şi cad provocând alunecarea pietonilor

Make a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d bloggers like this: