AGROTEHNICA TRANDAFIRILOR CULTIVATI

Posted on December 22, 2009. Filed under: Cunoasterea speciilor ornamentale | Tags: , |

în primul an este bine să se înlăture bobocii imediat după formare favorizându-se astfel vigoarea plantei.

Lucrările de întreţinere ce se aplică trandafirilor la locul definitiv sunt: udarea, fertilizarea, protecţia fito-sanitară, protec­ţia de iarnă şi nu în ultimul rând tăierile.

Udarea. Dacă este secetă, se udă înainte de primul şi al doilea val de înflorire, iar în restul perioadei de vegetaţie ori de câte ori este nevoie (20-30 l/m2).

Fertilizarea. Se recomandă aplicarea gunoiului de grajd bine descompus, toamna în cantitate de 2-4 kg/m2 anual sau la 2 ani, şi se încorporează odată cu săparea adâncă a solului. Fertilizarea chimică se face cu îngrăşăminte complexe N, P, K, (11: 22: 22) toamna şi 27: 13: 13 – vara). în cursul unui an, trandafirilor trebuie săli se asigure 10-12 gN, 7-9gP205 şi 14-16 g K20/m2. Acestea se dau în 3 reprize: 1/4 din N şi 1/2 din P205 şi K20 toamna, iar din rest câte o jumătate la dezmugurit şi înainte de înflorit. La trei ani se administrează sulfat de magneziu 3-4 g/m2 şi borax 4-5 g/m2. Golurile acide se corectează cu amendamente din 3 în 3 ani cu 200 g/m2 praf de var.

Protecţia fito-sanitară. Cele mai frecvente boli ale tran­dafirilor sunt făinarea, pătarea neagră şi rugina. Tratamentele preventive se fac înainte de înflorirea mugurilor (sulfat de cupru 2-3%) şi în cursul vegetaţiei, începând de la mijlocul lunii mai, la 2 săptămâni, cu produse specifice (ex. Karathane 0,1%, Dithane 0,2%). Acestora li se pot asocia insecticidele pentru combaterea afidelor (Ekatox – 0,08%), acarienilor (Fosfatox R-35 = 0,15%), păduchilor testaşi (DNOC – 0,75%); zeamă sulfo-calcică – 20%, înainte de umflarea mugurilor.

Protecţia de iarnă – constă în muşuroire aceasta fiind necesară pentru speciile şi soiurile sensibile la ger: trandafirii Thea, Polyantha, Floribunda, R. moschata, R. wichuriana. (Fig 1.1)

Trandafirii cu coroană care nu se pretează pentru îngropare şi trandafirii urcători (cei sensibili) se protejează prin învelirea cu diferite materiale.

înainte de plantare trebuie să stabilim ce fel de trandafiri vrem să plantăm: pentru flori tăiate, pentru decorare (pitici sau în parc, acoperitori sau înalţi) sau urcători care să acopere un perete sau un colţ al grădinii care altfel nu arată prea bine. Aceasta, deoarece trebuie să stabilim distanţele de plantare în funcţie de vigoarea soiurilor. Soiurile din grupa thea hibrida, cu creştere erectă, se plantează de obicei la 40-60 cm, în funcţie de vigoare, floribundele, care au un habitus foarte variat, necesită distanţe între 30-50 cm, acoperitorii de cea. 1-2 plante pe metru pătrat, cei de parc, mai înalţi, 80-100 cm, iar urcătorii între 120-150 cm. In funcţie de spaţiul de care dispunem, aşezăm tufele în aşa fel ca plantele să fie luminate zilnic timp de cel puţin 4-5 ore de razele solare, ştiut fiind că trandafirii sunt iubitori de lumină.

Plantarea se recomandă a se face toamna, deoarece organele plantei sunt în stare de repaus, rădăcinile pot forma calus până la venirea îngheţului iar primăvara planta poate porni în vege­taţie având deja un contact bun cu solul. Primăvara nu se poate planta totdeauna la timpul potrivit (din cauza vremii), fapt ce poate duce la pornirea în vegetaţie a mugurilor superiori de pe ramuri, planta pierde mult din substanţele de rezervă, şi slăbeşte încât nu mai poate forma un calus şi rădăcini noi.

Calitatea plantelor are o mare importanţă: ele trebuie să aibă 2-3 ramuri principale, lungi de cea. 30 cm, de grosimea minimă a unui creion, şi trei rădăcini principale, lungi de 25 cm, însoţite de altele mai subţiri, fără să fie deshidratate sau zbârcite.

Dacă nu se poate efectua plantarea toamna, lucrarea se va efectua în primăvară. Şi în acest caz este bine ca gropile să fie săpate de cu toamnă; dacă nu, atunci se vor săpa imediat după dezgheţarea solului, când pământul nu se mai lipeşte tare de unelte. Dimensiunile gropii vor fi de 40 x 40 x 40 cm. Pământul de la fundul gropii trebuie mobilizat pentru ca drenajul apei să fie bun. Dacă solul este subţire, atunci stratul superior, de o cazma, se pune pe o parte, cel de jos pe alta, cu scopul ca la plantare stratul de sus să ajungă la rădăcini şi invers. De obicei la plantare se folosesc îngrăşăminte organice: gunoi de grajd bine fermentat, compost bine putrezit, mraniţă, care se amestecă cu solul cu care se acoperă rădăcinile. înainte de plantare, plantele se fasonează: rădăcinile principale se scurtează la 20-22 cm sau până unde nu au fost rănite, cele scurte se împrospătează. Ramu­rile principale se scurtează la 15-18 cm şi se taie deasupra unui mugure exterior. Ramurile subţiri sau rupte se elimină de la bază. Dacă plantăm primăvara târziu, când mugurii au crăpat deja, scurtarea se face până la mugurii dorminzi de la baza ramurilor, uneori la 7-8 cm lungime. In acest caz plantele vor porni mai târziu în creştere din cauza mugurilor dorminzi care totdeauna pornesc mai greu. Dacă se constată că plantele au rădăcinile deshidratate, imediat după fasonare, se pot pune timp de câteva ore în apă pentru a se hidrata.

După aceasta se introduc într-o mocirlă, de consistenţa smântânii, făcută din pământ şi apă, şi apoi puţină baligă proas­pătă sau un plic de Transvital pentru menţinerea umezelii şi stimularea formării rădăcinilor noi. Plantarea se efectuează după aceleaşi reguli ca Ia pomii şi arbuştii fructiferi. Pe fundul gropii se face un muşuroi mic, pe care se aşează rădăcinile răsfirate. Adâncimea de plantare se stabileşte astfel încât punctul de alto­ire să fie cu 4-5 cm sub nivelul solului (în zonele mai reci). Ră­dăcinile se acoperă cu pământ mărunţit de la suprafaţă, ames­tecat cu îngrăşăminte organice şi eventual cu superfosfat şi sare potasică, nicidecum cu azotat de amoniu. Cantitatea de îngră­şăminte: 4-5 kg cele organice şi câte 10-12 g din cele chimice. După un prim strat de sol pus pe rădăcini se face o tasare uşoară, apoi urmează umplerea gropii aproape de nivel când se udă cu cea. 8-101 apă. După ce apa s-a infiltrat, groapa se completează, se tasează din nou şi se muşuroieşte în aşa fel ca numai vârful ramurilor scurtate să se vadă. Dacă primăvara este secetoasă şi nu plouă timp de două săptămâni de la plantare, se desface muşuroiul, se udă din nou şi se reface muşuroiul.

După ce lăstarii au crescut până la 10-12 cm, se desface muşuroiul iar solul se nivelează.

Tăierile

Dintre lucrările de întreţinere ce se aplică trandafirilor din spaţiile verzi, tăierile se situează printre cele mai importante. Datorită unor tăieri făcute în mod raţional şi la timp, se asigură o creştere şi dezvoltare viguroasă şi armonioasă a plantelor, o înflorire abundentă, regulată, de lungă durată, cu flori mari, de calitate superioară, se stimulează formarea ramurilor pentru înflorirea în anul ce urmează şi formarea unui sistem radicular puternic, li se prelungeşte viaţa şi se evită îmbătrânirea pre­matură. Trebuie ştiut faptul, foarte important, că trandafirii în­floresc numai pe ramurile anuale. Tăierile trandafirilor se fac în fiecare an, în perioada de repaus vegetativ, toamna după căderea frunzelor şi primăvara, înainte ca plantele să intre în starea de vegetaţie activă.

Tăierile sunt de trei categorii şi anume:

– tăieri de uşurare, aerisire, rărire sau curăţire;

– tăieri de echilibrare şi menţinere a unei creşteri şi dez­voltări armonioase;

– tăieri de reîntinerire, de prelungire a vieţii plantelor.

O tăiere corectă a trandafirilor este legată de o serie de factori şi anume:

– cunoaşterea perfectă a caracteristicilor grupei din care face parte planta, a comportării soiului, de cerinţele pe care le recla­mă aceasta faţă de tăieri;

– natura solului în care sunt planataţi trandafirii;

– felul portaltoiului;

– amplasamentul ochilor care vor forma ramurile florifere (baza, mijlocul sau vârful ramurii).

a) Tăierile de uşurare, aerisire, rărire sau curăţire

Acest fel de tăieri se aplică la toate categoriile de trandafiri. Operaţia se execută în toamnă, după căderea frunzelor, la încheierea perioadei de vegetaţie şi are drept scop să cureţe tufa de o serie de ramuri inutile, uşurând în felul acesta operaţia de muşuroire a plantei în vederea iernării. Cu ocazia acestei tăieri se vor înlătura o serie de ramuri uscate, afectate de dăunători, bătrâne, slab dezvoltate, prea dese, rău plasate, suprapuse, încâl­cite, care împiedică pătrunderea aerului şi în special a luminii, factor esenţial pentru procesul de înflorire. De asemenea, se vor înlătura drajonii cât şi ramurile lacome.

b) Tăierile de echilibrare şi menţinere a unei creşteri şi
dezvoltări armonioase

Aceste tăieri au drept scop să creeze un raport armonios între creşterea lăstarilor şi înflorire. Tăierile de echilibrare se pot executa pe tot timpul perioadei de vegetaţie. Reuşita lor de­pinde, în mare măsură, de atenţia ce se acordă amplasamentului mugurilor din care vor rezulta ramurile florifere. Tăierea are drept scop să creeze condiţiile pentru ca planta să emită în pennanenţă cât mai mulţi lăstari floriferi puternici şi, prin ei, să se asigure o înflorire bogată şi de durată cât mai lungă.

c) Tăierile de reîntinerire, de prelungire a vieţii plantelor
Aceste tăieri au drept scop reînnoirea ramurilor din tufa. Se

poate executa primăvara cât mai devreme, cât şi în timpul stării active de vegetaţie, dar nu mai târziu de 1-10 iulie, pentru a da posibilitatea lăstarilor tineri care au rezultat în urma acestor tăieri să se matureze până la venirea iernii. Se aplică sub două forme:

– prima, înlăturând prin tăiere toate ramurile din tufă la 2-3 ochi de la bază, (bine formaţi);

– a doua, înlăturând primăvara, înainte de intrarea în starea de vegetaţie, numai jumătate din totalul ramurilor, iar restul după înflorire. Tăierile la trandafiri se aplică în funcţie de grupa din care face parte soiul, forma de creştere etc. In general tăierile de reîntinerire sunt necesare la intervale de 4-5-6 ani.

Tăierea trandafirilor cu creştere pitică în formă de tufa -Thea hybrida

Tăierea trandafirilor cu creştere pitică în formă de tufă, se face, dacă timpul permite, către sfârşitul lunii februarie şi prima decadă a lunii martie. Se vor alege ramurile florifere care sunt mai viguroase, cât mai uniform plasate în jurul axului tulpinii şi situate cât mai aproape de suprafaţa solului. Numărul lor variază între 3-5-7, în funcţie de vârsta şi vigoarea plantei.

După ce s-au ales aceste ramuri se vor elimina toate ramurile uscate, rupte, bătrâne, atinse de ger, slab dezvoltate sau de prisos. Această tăiere, care în esenţă este o tăiere de uşurare, are drept scop crearea unui spaţiu liber în interiorul tufei, spaţiu necesar pentru pătrunderea cu uşurinţă a aerului şi în special a luminii, element de bază pentru înflorirea abundentă şi de lungă durată.

Tăierea ramurilor amintite mai înainte se face ras de la punctul de inserţie. Ramurile florifere alese se vor tăia la 5 mm deasupra ultimului mugure şi, pe cât posibil, către exteriorul tufei sau lateral. Scurtarea ramurilor florifere se va face în funcţie de vigoarea soiului şi de vârsta plantei.

Se va aplica o tăiere scurtă la 2-4 muguri, respectiv la 4-6 cm lungime, ramurilor mai slabe, al căror diametru nu depăşeşte 4-6 mm. Se va aplica o tăiere mijlocie la 4-6 muguri respectiv 10-15 cm lungime, ramurilor care prezintă o vigoare mijlocie şi al căror diametru este cuprins între 8 şi 10 mm.

Se va aplica o tăiere lungă la 8-10 muguri, respectiv 20-30 cm lungime, ramurilor viguroase, al căror diametru depăşeşte 10-12 mm. (Fig. 1.2)

Tăierea trandafirilor Polyantha şi Floribunda

La această categorie de trandafiri, tăierile vor fi mai scurte, la 2-3 ochi, în funcţie de soi. De asemenea, numărul de ramuri care se reţine este mai mare, deoarece la aceşti trandafiri se dezvoltă un număr mult mai mare de ramuri. Ca şi la trandafirii Thea hibrida, se vor elimina din tufa ramurile slabe, bolnave, uscate sau rănite.

La soiurile hibride cu flori mari sau la cele cu o creştere viguroasă, tăierea se va face mai lung, la 4-5 ochi.

La trandafirii din această categorie, ramurile a căror înflorire s-a terminat, se vor suprima sau tăia scurt, de la caz la caz. Această operaţie este absolut necesară deoarece, spre deosebire de celelalte grupe de trandafiri, acestea emit în permanenţă lăstari direct din butuc şi nu din ramurile de un an.

Tăierile acestea repetate sunt necesare, deoarece procedând astfel, se obţin în permanenţă ramuri florifere cu flori şi inflo­rescenţe mari şi numeroase, care asigură un decor atrăgător şi permanent.

Aceşti lăstari s-au dezvoltat şi, la un moment dat, au fost ciupiţi în punctul A. După ciupire au rezultat şase lăstari, reprezentaţi în aceeaşi figură, prin 2; 3; 4; 5; 6; 7; şi în felul acesta coroana trandafirului a luat forma normală. Mai departe, cepul rămas la extremitatea superioară a trunchiului, deasupra celor 2 altoi, se va suprima în B, iar cele două ramuri din dreapta şi stânga pornite în unghi, se vor suprima în C.

Cele două ramuri 1 se vor tăia în D, cu scopul de a concentra activitatea sevei către baza ramurilor. în felul acesta se va obţine dezvoltarea coroanei pe laterale.

Tăierea trandafirilor urcători şi semi-urcători

Se aplică atât în perioada stării de repaus vegetativ, cât şi în timpul perioadei active de vegetaţie, şi au drept scop obţinerea în permanenţă de ramuri tinere, cât mai lungi posibil, care să poarte pe tot traiectul lor cât mai mulţi lăstari floriferi, încărcaţi cu cât mai multe flori. Ţinând seama de vigoarea trandafirilor din această grupă (ating înălţimi cuprinse între 100 şi 400 cm), vigoare care le imprimă tendinţa de a se dezgoli de ramurile de la bază şi a le împinge către vârfuri, tăierile trebuie conduse astfel, încât planta să aibă distribuite ramurile florifere pe înălţimea de decorat cât mai uniform posibil (de jos până sus). Aceasta depinde şi de folosinţa ce se dă acestor trandafiri (decorarea pe verticală a pergolelor, chioşcurilor, zidurilor, tera­selor, pilonilor etc.).

Vă prezentăm în continuare modul de tăiere. După plantare, se reţine la fiecare tufa un număr de ramuri care variază în funcţie de soi. Numărul este cuprins între 4-6 şi 8. Aceste ramuri se vor tăia la lungimi diferite, în raport cu dezvoltarea pe care o au. Cele mai slabe se vor tăia mai scurt, între 60 şi 120 cm; cele cu creştere mijlocie, între 150 şi 180 cm, iar cele mai viguroase, între 200 şi 250 cm. Planta trebuie să se îmbrace, pe traseul ramurilor de prelungire, cu cât mai mulţi lăstari, care în continuare se vor scurta prin tăiere, forţându-i în felul acesta să emită flori mari şi numeroase. In anii ce urmează, aceste ramuri schelet – de prelungire – vor fi lăsate să se lungească cu încă 50-100 cm (după vigoare), iar pe aceste noi porţiuni se vor forma ramuri florifere, care la rândul lor, vor fi forţate prin tăieri scurte să emită pe toată lungimea acelaşi fel de ramuri florifere.

Planta mai poate fi forţată să emită lăstari floriferi tineri prin aplicarea metodei de palisare a ramurilor de prelungire – schelet – pe suporţi de susţinere, în diferite poziţii: orizontală, arcuită, şerpuită. O grijă pennanentă se va avea Ia îndepărtarea florilor trecute. Eliminarea lor se va face tăind la 2-3 ochi ramurile florifere care le poartă. Prin această scurtare se va provoca o nouă înflorire şi mai frumoasă.

Tăierea trandafirilor pletoşi-plângători

Toate ramurile care atârnă se vor tăia la o lungime cuprinsă între 80 şi 150 cm. Prin această tăiere se realizează şi forma plantei. Regimul de tăiere ce se aplică ramurilor florifere este acelaşi ca la trandafirii urcători.

Alte aspecte ce trebuie cunoscute în legătură cu tăierea trandafirilor

Trandafirii la care nu se aplică o tăiere raţională şi în fiecare an, se vor dezvolta haotic, vor da lăstari slabi şi o parte din ei fără flori, vor fi îndesiţi de drajoni, lăstari lacomi şi sălbatici, se vor epuiza şi în final vor pieri.

Tăierile de primăvară executate cu întârziere produc dezechilibru în vegetaţie, pierderi în coronament, iar înflorirea va avea loc mai târziu. Tăierile de toamnă nu sunt întotdeuna obligatorii. Ele se fac cu scopul de a uşura lucrările de muşuroire a tufelor, prin înlăturarea ramurilor prea lungi sau de prisos. Este necesar să se reţină faptul că înlăturarea aceastora trebuie făcută cu foarte multă atenţie, deoarece o iarnă foarte geroasă sau un atac de dăunători animali pot produce pagube tufelor de tran­dafiri, în cazul când s-au înlăturat prea multe ramuri în toamnă, iar în timpul iernii ceea ce a mai rămas s-a distrus dintr-un motiv sau altul, în primăvară putem fi puşi în situaţia de a nu mai avea de unde să alegem numărul minim de ramuri pentru înflorirea din vară.

Se va acorda o atenţie deosebită şi permanentă înlăturării ramurilor slabe, ramurilor cu muguri flori­feri nedezvoltaţi, sau di­formi, drajonilor şi sălba­ticului care apar de la bază şi lăstarilor care cresc exa­gerat de viguros (fig. 1.4)

Trebuie reţinut faptul că poziţia ramurilor deter-Fig. 1.4. – înlăturarea sălbaticului: mină ţommeaL mugUrilor 1 – lăstar sălbauc; 2 – dezvelirea şi a . r

înlăturarea sălbaticului flonfen * numa"
rul lor). Cu cât poziţia ramurilor este mai aproape de orizontală, cu atât numărul de muguri floriferi va fi mai mare şi invers.

Dacă după fiecare înflorire se va avea grijă să se înlăture imediat toate florile trecute, atunci perioada de înflorire se va prelungi. Trandafirii obţinuţi prin altoire, indiferent de grupa din care fac parte, nu trebuie să fie lăsaţi să fructifice. Fructele, deşi constituie un element de decorare, slăbesc şi epuizează plantele. Toate tăierile trebuie să fie făcute cu foarfece speciale pentru trandafiri (cu lame înguste), care pot fi manipulate cu uşurinţă printre ramuri.

Make a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d bloggers like this: